CONFESIUNILE supermodelului Kate Moss

Publicat: 30/10/2012, 00:32
Actualizat: 30/10/2012, 00:32

Supermodelul Kate Moss, 38 de ani, își amintește cum a evoluat până să ajungă o stea a prezentărilor de modă. În adolescență, nu era prea mândră de corpul ei și ura să se dezbrace. Acum lucrurile stau cu totul altfel, relatează Mirror.

„Îmi uram sânii mai mult decât orice, când eram adolescentă. Aș fi făcut orice să nu îmi dau bluza jos. Acum, nuditatea îmi dă putere. Înainte nu era așa. Am plâns ani de zile”, spune fotomodelul, în cartea biografică lansată recent în Marea Britanie.

Kate Moss și-a început cariera de model la 16 ani, când a apărut pe coperta revistei The Face. La scurt timp, a obținut un contract cu Calvin Klein și avea chiar și 8 prezentări de modă pe zi.

Acum, la 38 de ani, cu o avere estimată la 48 de milioane de lire sterline, Moss nu regretă amprenta timpului: „Nu voi mai avea 18 ani niciodată, atunci când puteam să pozez fără machiaj, dar nu e ca și cum nu vreau să am riduri, pentru că e important să ai propria ta față, cu care trăiești”.

Moss s-a căsătorit anul trecut cu Jamie Hince, cântăreț de rock în formația The Kills. Fotomodelul are o istorie lungă de iubiți și prieteni din lumea muzicii și a filmului: Pete Doherty, Keith Richards, Johnny Depp.

Kate Moss vorbește și despre acuzațiile care i-au fost aduse, privind anorexia. În 1993, a lansat un look denumit „heroină chic”, când era extrem de slabă.

„Nu eram nici anorexică, nici pe heroină. Lucrurile astea nu aveau nimic de-a face cu cine eram. Mă gândeam că oamenii care mă cunosc știu adevărul. Am avut noroc să fiu cu Johnny (Depp) în perioada aceea. M-a învățat multe despre celebritate. Îmi zicea: să nu te plângi, să nu explici. De aceea nu folosesc Twitter sau chestii de acest fel. Nu vreau ca oamenii să știe tot timpul ce e adevărat și asta întreține misterul”, spune Kate Moss.

Viața ei este ilustrată cu fotografii, în cartea biografică. În introducere, Moss scrie: „Îmi amintesc de mama care îmi spunea că nu poți să te distrezi tot timpul și eu încă îmi susțin răspunsul pe care i-l dădeam și atunci: Da” de ce nu?”.

Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Prima reacție a Kremlinului, după ce Georgescu a câștigat primul tur al alegerilor prezidențiale
Curs valutar BNR 25 noiembrie 2024. Cât costă 1 euro, după ce Călin Georgescu a...
Gigi Becali i-a dat ordin lui George Simion, după ce Călin Georgescu a câștigat alegerile!...
Prima declarație a lui Cosmin Georgescu, după ce tatăl său a câștigat alegerile în România....
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Cine este soția lui Călin Georgescu. Cristela este educator holistic și promovează anti-feminismul: ”Nu fiți...
Victor Ponta dă vina pe Nicolae Ciucă, „un idiot util”, pentru rezultatele alegerilor. „A fost...
Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Elena Lasconi! Dezvăluirea făcută de Dan Diaconescu
Categoria de pensionari care primesc și 50% din pensia totală, începând cu 1 ianuarie 2025
Fenomenul Călin Georgescu pe TikTok, ignorat de SRI. Cifrele uriaşe ale candidatului viral pe reţea
VIDEO Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Vladimir Putin! Nimeni nu și-a dat seama de...
Nicolae Ciucă a demisionat de la conducerea PNL! Ce mesaj a transmis politicianul odată cu...
Cum a reușit 'meteoritul' Călin Georgescu să fie numărul 1! Explicația unui specialist în social...
Cum arată noile DUSTERE ale Poliției? Au fost văzute pe platformă, în trafic - FOTO
Alegeri prezidenţiale 2024, turul I. Numărătoarea voturilor s-a încheiat. Diferenţă de 2.742 de voturi între...
Descoperire INCREDIBILĂ despre INIMA umană! Ce au găsit medicii?
Călin Georgescu detonează România. Primul anunț oficial după alegeri: Acum urmează...
Se întocmesc liste de buncăre şi adăposturi. Toate clădirile sunt inventariate
Cine este Cosmin Georgescu, fiul lui Călin Georgescu. Tânărul a fost coleg de cameră și...
VIDEO Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
EXCLUSIV! Ce s-a întâmplat la ultimul concert susținut de Gabriel Cotabiță?! Mihai Trăistariu: "Avea corpul...
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
Luptele libere, printre cele mai vechi discipline sportive. Când a participat România pentru prima dată...